Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Asociatia Nationala
de prevenire si combatere
a Cancerului

ANPCC

Pentru o viata lunga si fericita lipsita de amentarea cancerului

Intr-o lume in care cancerul devine o boala din ce in ce mai comuna, trebuie eliminate orice obiceiuri care ar putea cat de putin sa-ti pericliteze starea de sanatate. De accea venim in sprijinul dumneavoastra cu informatii diverse de lupta impotriva acestei foarte grave plagi ce afecteaza societatea moderna si ne pune tuturor viata in pericol.

Important
 
Stiri in domeniu
Activitati recente
Linkuri utile
 
Contact rapid

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

TELEFON: 0721.834.095
0755.621.328

Adresa: Strada Eroilor nr.19, Galati



Stiri in domeniu

Statul vrea sa ii salveze pe tineri de cancer de piele

Tinerii care nu au implinit 18 ani si persoanele care au tenul foarte deschis nu vor mai fi primite in studiourile de bronzare artificiala.
Restrictiile sunt cuprinse intr-un proiect de lege initiat de ministerul Sanatatii, ingrijorat de dublarea cazurilor de cancer de piele.  Razele ultraviolete artificiale, la fel ca tigarile si alcoolul  vor fi interzise minorilor. Acest proiect al Ministerului Sanatatii  va reglementa activitatea saloanelor de bronzat. Adolescentii care doresc bronz artificial trebuie sa prezinte buletinul si daca n-au 18 ani, nu vor fi primiti. Restrictiile in cazul minorilor sunt completate de recomandari si atentionari in cazul adultilor, potrivit proiectului. Cei care au tenul deschis si foarte deschis n-au voie sa intre la solar, iar fiecare client trebuie sa-si protejeze ochii si sa poarte ochelarii cu filtre anti UV.
Inainte de a intra in aparat, clientii  vor da si o declaratie pe proprie raspundere ca nu au consumat alcool sau substante  stupefiante si ca nu sufera de boli dermatologice si psihice. Restrictii sunt  cauzate de  dublarea incidentei melanoamelor in randul populatiei in ultimii 5 ani. Proiectul ministerului este in dezbatere publica si va fi aplicat de la sfarsitul anului.


Aurelia Cristea vrea sa interzica fumatul in spatiile publice inchise

Deputatul PSD Cluj Aurelia Cristea propune o initiativă legislativă pentru interzicerea fumatului în spaţiile publice inchise. Cristea începe cu Parlamentul României despre care spune că a ajuns un „fumoar public“.Înainte de a o depune în Parlament, Cristea vrea să o supună consultării şi dezbaterii publice, pentru a obţine un cât mai larg consens din partea tututor celor implicaţi, afectaţi, interesaţi de acest subiect. Cristea intenţionează să depună proiectul în Parlament la finalul lunii viitoare, după o consultare prealabilă cu toţi actorii implicaţi: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, mass-media, reprezentanţii industriei HoReCa şi ai societăţii civile- militanţi antifumat, pacienţi, studenţi, elevi şi nu numai. „Termenul de implementare al acestei inițiative legislative, în cazul în care este adoptată, este de 1 ianuarie 2016“, spune Cristea. „Este un draft, pe care vă invit să îl consultaţi, să îl îmbunătăţiţi, să îl amendaţi, să îl criticaţi, în următoarele 30 de zile. Am solicitat puncte de vedere şi informaţii pertinente (studii, date, cercetări recente referitoare la numărul de consumatori, efectele consumului de tutun şi incidenţa bolilor cauzate de fumat) de la specialişti ai Ministerului Sănătăţii și ai mai multor spitale și centre de recuperare din țară“, mai spune Cristea. Ca un prim pas concret, aceasta spune că a început demersursile pentru interzicerea fumatului în interiorul Palatului Parlamentului: „am început strângerea de semnături și am înaintat conducerii Camerei Deputaţilor o solicitare pe care am adus-o la cunoștința tuturor colegilor, printr-un e-mail trimis săptămâna trecută. Solicitarea vizează amenajarea de spaţii special destinate fumatului, aplicarea legislaţiei în vigoare şi descurajarea obiceiului care a transformat Parlamentul României într-un fumoar public“, spune Cristea. Între spațiile publice unde Cristea vrea să interzică fumatul sunt restaurantele: „fac apel inclusiv la fumători şi la proprietarii din HoReCa, pentru că nu este o lege a discriminării, este o lege pentru sănătatea noastră! În ciuda percepţiei generale, această lege nu va afecta industria HoReCa, ci va încuraja un nou tip de cultură, de comportament al consumatorilor, la care vor lua parte întreaga familie, inclusiv copiii, consumatorii de mâine“,mai spune Cristea. (Monitorul de Cluj, 18 februarie 2015)

Inventia uluitoare a unui licean de 17 ani din Constanta: tumori diagnosticate printr-un simplu click, fara biopsie. Ideea i-a venit din propria experienta

Dragoş Şerban, elev în clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa, a pornit de la experienţa personală, prin care a trecut la 15 ani, şi a creat un sistem informatic care permite diagnosticarea naturii unei tumori în doar câteva secunde. Un licean de clasa a XI-a din Constanţa a creat un sistem informatic care calculează, cu acurateţe de 90%, dacă o tumoră cerebrală este malignă sau benignă. Dragoş Şerban (17 ani), elev al Liceului Internaţional de Informatică, obţine acest rezultat doar pe baza tomografiei sau a investigaţiei RMN. Sistemul se bazează pe colectarea tuturor datelor evidenţiate deja de analizele imagistice, dar reduce timpul de aşteptare al biopsiei, care poate dura o lună. Pe scurt, algoritmul calculează textura tumorii şi dă verdictul. Dragoş a testat sistemul folosind o bază de date cu acces liber pentru studiere, ce conţine diferite analize medicale ale unor tumori. În paşi detaliaţi, algoritmul procesează informaţiile, apoi segmentează imaginea pentru a localiza tumora, extrage datele şi face calculul parametrilor din textură. Pe baza a 13 caracteristici, tumora este clasificată, iar programul dă rezultatul de „malign“ sau „benign“ - un diagnostic primar care scuteşte pacientul de tensiunea unei Coşmarul trăit la 15 ani Dragoş a trăit această tensiune pe propria piele, atunci când, în clasa a IX-a fiind, a fost diagnosticat cu o tumoră osoasă la piciorul stâng. „Se umflase piciorul, era rece, nu ştiam ce se întâmplă. Am făcut biopsia odată cu operaţia, apoi am trăit timp de o lună spaima, incertitudinea şi ameninţarea unei boli fatale. Am înţeles atunci când de grea este aşteptarea, cu atât mai mult pentru cei care au un răspuns de tumoare malignă. Pentru ei, intervalul de aşteptare de aproximativ o lună poate ar face o diferenţă în aplicarea tratamentului“, arată liceanul, care a avut norocul de a primi diagnostic de tumoră benignă. A început să studieze posibilităţile de reducere a acestui timp de aşteptare, extrem de greu de suportat. A intrat pe internet, a căutat portiţe din aproape în aproape şi a adunat destule date cât să îşi poată aplica ideea. „Am conceput sistemul bazându-mă pe statistică matematică, folosind parametri avuţi la dispoziţie. Am verificat apoi dacă algoritmul se confirmă. Când acurateţea testărilor a fost de 90%, mi-am dat seama că am un proiect viabil“, a relatat Dragoş Şerban. Biletul spre viitor Intitulat „A non-invasive approach to brain tumors classification based on their textured pattern in MR images and CT scans“ (O abordare non-invazivă pentru clasificarea tumorilor cerebrale bazată pe textura modelului din imagistică), proiectul i-a adus lui Dragoş Şerban Premiul I absolut, cu medalie de aur, la Concursul Naţional de Ştiinţe şi Tehnologii FirSTep, ce a avut loc sâmbătă, 14 februarie, la Bucureşti. De asemenea, el s-a calificat la cel mai mare concurs de proiecte internaţionale, I-SWEEP, ce va avea loc la Houston, SUA, în mai 2015. Liceanul din România va participa la categoria „Environment health disease prevention“ (Prevenţia bolilor în sănătatea mediului).Profesorii şi specialiştii cărora le-a prezentat sistemul s-au declarat impresionaţi. Liceanul lucrează acum la perfecţionarea proiectului pentru care vrea să obţină brevet de invenţie. „Nu vreau să mai treacă nimeni prin ce am trecut eu. Dacă este o şansă cât de mică prin care se poate face un pas înainte în cercetarea cancerului, îmi voi dedica toate eforturile pentru a găsi o soluţie“, promite liceanul de 17 ani. Selectat din gimnaziu pentru performanţele sale Dragoş Şerban este din Medgidia, fiind absolvent al Şcolii Generale nr.1 „Constantin Brâncuşi“ din municipiu. El a fost selectat de Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa, în urma participării la olimpiadele şcolare. Văzându-i preocuparea pentru performanţă, liceul i-a făcut oferta de şcolarizare, care pentru el a fost şansa de a studia la un nivel mai înalt. Este unicul copil al familiei, locuieşte la internat, iar părinţii săi sunt de formaţie tehnică. Dragoş visează să devină cercetător, specialist în ştiinţa computerului cu aplicaţii în medicină, iar pentru asta va aplica pentru admitere la facultate în străinătate. Următorul proiect la care visează este realizarea unui alt sistem informatic prin care să clasifice tumorile pulmonare.Palmaresul lui Dragoş Şerban, liceanul-inventator din Constanţa IYIPO (International Young Inventors Project Olympiad), 25-27 aprilie 2013, Tbilisi, Georgia - Premiul al II-lea, cu medalie de argint, pentru proiectul „Hungry cat - animation based learning environment“, un mediu de lucru în care elevii pot învăţa noţiuni de fizică, pârghii şi scripeţi, printr-un program animat de pe un website. I-SWEEP - Olimpiada Internaţională de proiecte de energie, inginerie, mediu, 8-13 mai 2013, Houston USA - Premiul al III-lea, cu medalia de bronz, pentru proiectul „An eco-friendly wall coating with better insulating properties“, un material izolator pentru pereţi din pastă de hârtie combinată cu ipsos, mai eficient decât sticla EBIKO - Concurs Internaţional de proiecte informatice, 8-11 mai 2014, Ankara, Turcia, Premiul al III-lea, cu medalia de bronz, cu proiectul „Sorting Algorithms Race“, o aplicaţie care predă algoritmii de sortare, într-un mod interactiv şi prietenos, în cadrul disciplinei informatica. Elevii îşi însuşesc noile concepte prin animaţii şi jocuri interactive. (ziarul Adevarul, 18 februarie 2015)

Prioritatile pentru 2015 ale Ministerului Sanatatii

Prioritatile din sanatate pe 2015 vizeaza, printre altele, dezvoltarea programelor de preventie, cu obiective ca depistarea surditatii la nou-nascut si a cancerului de col, realizarea de transplanturi pulmonare, introducerea unei noi terapii pentru hepatita C si construirea a trei spitale regionale.Ministerul Sanatatii (MS) si-a stabilit obiectivele prioritare pentru 2015. Intre acestea se numara si dezvoltarea programelor nationale de preventie, continuarea procesului de actualizare a listei de medicamente compensate si gratuite, precum si realizarea de investitii in sistem cu fonduri din surse externe.Astfel, actualizarea listei de medicamente compensate si gratuite va continua prin introducerea unor noi terapii pentru bolnavii cronici. “In prezent se deruleaza etapa finala de introducere a triplei terapii pentru tratarea bolnavilor cu hepatita C”, a precizat, pentru MEDIAFAX, ministrul Sanatatii, NICOLAE BANICIOIU.  Tot in 2015, o serie de molecule evaluate vor fi introduse in lista prin mecanismul cost-volum, urmand sa aiba loc, de asemenea, prima delistare si introducerea unora intr-un nivel de compensare mai mic. “As vrea sa reamintesc faptul ca in 2014, dupa sapte ani, am reusit sa actualizam de doua ori lista de medicamente compensate si gratuite, pentru ca pacientii romani sa beneficieze de tratamente inovative care sa determine o imbunatatire a calitatii vietii lor, refacere rapida dupa boala si, implicit, o reintegrare mai usoara in familie sau la locul de munca”, a adaugat Banicioiu.Mai multe centre de radioterapieIn privinta dezvoltarii si extinderii programelor nationale de sanatate, pentru 2015 a fost dublate sumele alocate, de la 300 milioane de lei la peste 650 milioane de lei. In aceste conditii, MS va derula si va dezvolta programul national gratuit de depistare activa precoce a cancerului de col uterin, care a beneficiat de peste 18 milioane de lei in 2014, iar pentru noul an a fost planificata o crestere a bugetului cu peste 50%. Continuarea acestui program are ca scop prevenirea si combaterea cancerului de col uterin si reducerea incidentei formelor invazive de boala si a mortalitatii prin acest tip de maladie. Pentru urmatorii cinci ani, MS are ca obiectiv testarea a 65% din populatia eligibila, in acest scop fiind dublate fondurile pentru efectuarea testelor Babes-Papanicolau. “Sigur ca acest obiectiv depinde de cadrele medicale care deruleaza programul si, din aceasta cauza, apelul meu se indreapta catre medicii de familie, pentru implicarea mult mai activa. Pana in prezent, doar 40% dintre medicii de familie sunt implicati in activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening”, spune ministrul Sanatatii. Tot in 2015, MS va dezvolta programul pentru prevenirea deficientelor de auz, prin extinderea la nivel national a screeningului pentru depistarea precoce a acestui fel de probleme la nou-nascuti. “Pentru dezvoltarea copilului, este deosebit de important ca surditatea sa fie depistata cat mai devreme, spre a asigura in timp util tratamentul adecvat. Screeningul auzului la nou-nascuti este singura metoda prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima luna de viata. Din aceasta cauza am hotarat ca incepand din 2015 sa asiguram procedurile de screening in toate maternitatile si pentru toti nou-nascutii. Instruirea personalului medical si dotarea tuturor celor 150 maternitati de pe teritoriul Romaniei cu aparatura de screening auditiv la nou-nascut se vor face din fonduri europene. In acest sens, am demarat deja un proiect european”, a mai precizat Nicolae Banicioiu. Un alt obiectiv al noului an este continuarea dezvoltarii programul national de transplant de organe, tesuturi si celule de origine umana. “Pentru anul viitor, ne propunem cresterea numarului de centre de transplant de organe, construirea celor patru banci de multitesut si celule – pentru care, in 2014, am finalizat studiile de fezabilitate -, precum si dezvoltarea transplantului pulmonar. Evident ca vom urmari si cresterea numarului de bolnavi transplantati, acesta fiind in 2014 mai mare cu 10% decat in anul precedent”, spune ministrul de resort. De asemenea, potrivit MS, anul 2015 va aduce reluarea Programului national de fertilizare in vitro. Referitor la dezvoltarea de noi investitii, MS precizeaza ca incepe noul an cu un buget dublu pentru la acest capitol. Cele mai importante investitii din 2015 vor fi realizate cu ajutorul fondurilor structurale si ale Bancii Mondiale, subliniaza ministrul Nicolae Banicioiu. Astfel, cu suportul Bancii Mondiale, va fi initiat un program national de radioterapie si va incepe construirea unor unitati noi de radioterapie in intreaga tara, in beneficiul pacientilor cu afectiuni oncologice. “Radioterapia este sectorul cel mai vitregit din oncologie, pentru ca avem prea putine centre, iar acestea dispun de aparatura veche, care nu mai corespunde”, explica Banicioiu.


COMUNICAT DE PRESA Ministerul Sanatatii va derula si anul viitor Programul național gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin.

'Continuăm acest program în scopul prevenirii și combaterii cancerului de col uterin și pentru reducerea incidenței formelor invazive de boală și a mortalității datorate acestora. Ne propunem ca în 5 ani de program să testăm 65% din populația eligibilă și, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeș Papanicolau. Dar obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul și din această cauză apelul meu se îndreaptă către medicii de familie pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent doar 40% dintre medicii de familie care sunt implicați în activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening', a declarat ministrul Sănătății, Nicolae BĂNICIOIU.Prin implementarea unui astfel de program Ministerul Sănătății urmărește în primul rând, depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile și îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Programul gratuit al MS se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al femeii, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin. În cadrul programului există un număr 97 de rețele unde se recoltează probe pentru testarea Babeș—Papanicolau. Pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau în cadrul programului,  o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare și pentru a obține date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigații suplimentare, dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare după 5 ani. Programul a beneficiat anul acesta de peste 18 milioane de lei, iar pentru 2015 am planificat o creștere a bugetului cu peste 50%. Programul de testare gratuită a femeilor este coordonat de nouă unități regionale de management organizate la nivelul Institutelor Oncologice 'Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu' din București și 'Prof. Dr. I. Chiricuță' din Cluj Napoca, Institutul Regional Oncologic Iași, Spitalul Clinic de Urgență 'Sf. Pantelimon', Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului 'prof. Dr. Alfred Rusescu', Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș.Programul de screening a debutat în luna iunie a anului 2012. Potrivit raportărilor transmise de Unitatea de asistentă tehnică și management (UATM) a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), unitate  care coordonează Programul național, în cei 2 ani de la începerea programului au fost efectuate 468 000 de teste, din care 44 000 au ieșit pozitive. Din testele pozitive, 1970 s-au dovedit a fi maligne.(Biroul de presă)



Guvernul propune reducerea CAS de la 1 ianuarie 2017

Contribuțiile de asigurări sociale la angajat se vor reduce de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2017, iar cele datorate de angajator de la 15,8% la 13,5%, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, în ședința de Guvern de prezentare a proiectelor de modificare a Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală.De asemenea, el a spus că proiectul de modificare a Codului Fiscal prevede introducerea plafonului maxim de 5 salarii medii brute pentru baza lunară de calcul a CAS și CASS de la 1 ianuarie 2016. “În plus, propunem eliminarea deducerii CASS de la calculul impozitului pe venit de la 1 ianuarie 2016 și introducerea obligației de plată a CAS și CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri”, a mai spus Vâlcov. În plus, în proiectul menționat se prevede majorarea sumei neimpozabile lunare avute în vedere la stabilirea impozitului pe venitul din pensii începând cu 1 ianuarie 2016.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES).

 

Intalnirea Anuala de Vara a Tinerilor Romani Supravietuitori de Cancer

Peste o sută de tineri din zece țări participă la inceputul lunii august 2015 la Întâlnirea Anuală de Vară a Tinerilor Români Supraviețuitori de Cancer, care este, potrivit Asociației Little People, cel mai mare eveniment de acest tip din România. În 2006, Asociația Little People România a înființat Clubul Temerarii - comunitatea adolescenților români care au învins cancerul, care numără astăzi aproape 400 de membri, cel mai mare grup activ de sprijin reciproc în rândul adolescenților și tinerilor adulți afectați de cancer și una dintre cele mai active comunități de acest gen din Europa. Scopul Clubului Temerarii este acela de a asigura o susținere specializată și personalizată la necesitățile fiecărui tânăr din România în materie de "coping", facilitând reintegrarea reușită a pacienților în societate. În cadrul acestui eveniment va avea loc și Adunarea Generală a membrilor Comunității Temerarii și Youth Cancer Europe Adovcacy Masterclass - sesiune de training dedicată tinerilor supraviețuitori de cancer. Potrivit organizatorilor, această sesiune de training reprezintă o premieră pentru România, dar și un pas important pentru ca acești tineri să devină "ambasadori ai supraviețuirii și ai unui mesaj alternativ pozitiv".

"Începând cu 2014, Asociația Little People România, adițional activității inovatoare de formare a comunității pentru tineri supraviețuitori de cancer, oferă oportunități pentru alte organizații și tineri europeni de a crește și a se dezvolta. Fondată de Little People, Youth Cancer Europe este o rețea europeană tânără cu parteneri din 15 țări europene", se arată într-un comunicat al asociatiei amintite.

Asociația Little People și Youth Cancer Europe vor găzdui marți și miercuri Advocacy Masterclass pentru a sprijini inițiative naționale și internaționale ale tinerilor bolnavi și supraviețuitori, pentru a discuta exemple existente și construi pe fundamentul experienței acumulate precum și a bunelor practici din domeniu, dar și pentru a prilejui oportunități pentru acești tineri de a forma legături.

 

Un studiu recent trage semnalul de alarma in privinta legaturii dintre somnifere si cancerul la plamani

O echipa de oameni de stiinta a descoperit, in urma unui studiu realizat pe 30.000 de oameni, ca somniferele, luate de milioane de oameni din intreaga lume, tripleaza cancerul de plamani, arata Daily Mail.

Cancerul pulmonar va putea fi depistat in stadiu incipient

Oamenii care iau astfel de pastile de doua ori pe saptamana prezinta un risc marit de 2,5 ori, iar cei care au optat pentru aceste medicamente timp de trei ani sau chiar mai mult si-au triplat riscul de a face cancer pulmonar.

anpcc.ro CopyRight | All Rights Reserved Web Design | Creare Site Web | Creare Magazin Online - IT eXclusiv
[ Acasa ] [ Despre noi ] [ Info ] [ Activitatile asociatiei ] [ ] [ Parteneri ] [ Cum ma implic ] [ Contact ]